Moldcell este la înălţime cu prima ofertă 4G

Astăzi, primul operator 4G din Moldova a lansat comercial serviciile 4G. Super viteze de navigare pe internet, calitate şi mobilitate – acestea sunt caracteristicile irezistibile pe care le pot experimenta prin Moldcell primii clienţi corporativi 4G din Moldova. Odată cu lansarea ofertei, experienţa Internet prin 4G ca lumea redefineşte conceptul de comunicare şi deschide în faţa clienţilor Moldcell noi oportunităţi de pilotare a afacerilor în ritmuri accelerate. 

“Moldcell este iarăşi primul, lansând comercial serviciile 4G în Moldova. De azi, 16 noiembrie, clienţii corporativi Moldcell au oportunitatea de a cumpăra şi folosi viteza 4G. Ne mândrim că suntem primul operator care a achiziţionat licenţa 4G, aşa cum s-a întâmplat şi cu 3G în 2008. Lansarea de azi reprezintă o contribuţie majoră pe care Moldcell o aduce Moldovei şi oamenilor de aici. Astfel, Moldcell cucereşte încă o înălţime şi plasează Moldova printre ţările cele mai avansate tehnologic”,   a menţionat directorul general Moldcell, dl. Barkin Secen. 

Lansarea comercială 4G ca lumea a avut loc la înălţime. E greu de imaginat o ambianţă mai potrivită pentru o super-lansare. Oferta 4G şi-a luat startul pe acoperişul unui centru de afaceri din inima capitalei, în vuietul şi luminile Chişinăului de seară. “Noul pachet include 100 GB la un preţ lunar de 500 lei şi posibilitatea de a utiliza gratuit şi nelimitat Internet prin 4G. Oferta Moldcell include şi un modem 4G la un preţ simbolic de doar 1 leu. Astfel, asigurăm clientului o comunicare 3G stabilă, dăruind în plus o nouă experienţă 4G spre a fi testată, fără a fi taxată. Oferta promoţională cu modem este valabilă până la finele anului curent”, a comunicat Olga Pavlic, director Marketing Moldcell.

Clienţii corporativi Moldcell pot încerca 4G ca lumea de azi, 16 noiembrie şi beneficia de o experienţă tehnologică dublă – trafic inclus 3G şi trafic nelimitat 4G. Serviciile sunt disponibile pe diverse terminale oferite de operator  – prin modem, tabletă şi chiar de pe telefonul mobil.

Axându-se pe o tehnologie ultramodernă, acoperirea 4G este una în continuă extindere. Arhitectura reţelei se bazează pe conceptul hot-spots, adică în locaţii foarte aglomerate, cu necesităţi sporite de trafic de date. Reţeaua 4G Moldcell se distinge prin parametrii săi de calitate net superiori comparativ cu alte tehnologii de acces wireless, aşa-zisa tehnologie fără fir.

Pe 13 noiembrie, Moldcell a deschis şi o zonă de testare 4G situată la Moldcell cafe, unde îi aşteaptă pe toţi cei împătimiţi de Internet să  testeze personal funcţionalitatea 4G: download la viteze de până la 100 Mbps, streaming al fişierelor în calitate HD, jocuri on-line.

Notă: Moldcell este primul operator de telefonie din Moldova care a obţinut licenţa 4G, achitând suma de 10 milioane de euro. Moldcell replică în ţara noastră experienţa acţionarului său majoritar, grupul de telecomunicaţii suedezo-finlandez TeliaSonera care a lansat comercial tehnologia 4G în premieră mondială în anul 2009 pentru clienții săi din Stockholm, Suedia, şi în Oslo, Norvegia. În prezent, TeliaSonera oferă servicii 4G prin 9 companii ale grupului din ţările scandinave, baltice şi din regiunea Eurasia.