Prima zi de Moldcell FEST ne-a adus nu doar multe activități și vizitatori, dar și ploaie. Însă, inspirați sau nu de stropi, am avut multe motive să ne simțim minunat în cortul imens și luminos, alături de voi. În primul rând, am comunicat – familie cu familie, prieteni cu prieteni, artiști cu fani, tot pavilionul s-a transformat într-o mare familie adunată să se simtă bine împreună.
Cei care au venit nu doar pentru muzică, ci și pentru lucruri drăguțe și...
Programul concertelor de vară a Chișinău Youth Orchestra, desfășurat sub sloganul „Urmează-ți pasiunea”, a luat sfârșit. Două sentimente ne învăluie: mândrie – băieții au fost cu adevărat frumoși și ne-au convins că știu să atingă elegant toate coardele sufletului spectatorului și tristețe, că s-a terminat această frumoasă călătorie muzicală. Toate cele 5 concerte din Chișinău ne-au lăsat cu sentimentul că am mai vrea o continuare, am mai vrea încă un „Smells like teen...
Moldova are talente frumoase cu care ne mândrim și pe care îi redescoperim din ce în ce mai mult în fiecare zi.
De această dată vorbim de Chișinău Youth Orchestra care tocmai a revenit din turneul din România și Germania. Noi am parcurs cu ei acești peste 4000 de km și le-am urmărit cu sufletul la gură prestațiile frumoase și publicul fericit părăsind piețele și sălile de concert.
Concertul din vestul României, s-a ținut în cetatea Oradea, or. Oradea....
Cei ce au ajuns intenționat sau accidental în scuarul catedralei duminică, pe 26 iulie 2015, au trăit o experiență tare frumoasă și destul de rară în Chișinău, de a asculta muzică simfonică în aer liber interpretată de o impunătoare orchestră.
71 de instrumentiști din Moldova, România, Ucraina, Germania și Elveția cu solistul principal Dan Iulian Druțac și dirijorul Gabriel Bebeșelea (România) au explorat și s-au jucat cu sunetul atât de iscusit, încât au reușit să...
Duminica asta, pe 19 iulie, întreaga suprafață de 3,5 hectare de teren de la Sky Land s-a transformat într-o adevărată imensă bucătărie în aer liber, unde în jur de 5000 de oaspeți au gustat ce se mănâncă în restaurantele cu cei mai buni bucătari din Chișinău.
Farmecul și specificul acestui festival a fost lipsa totală în meniu a sarmalelor, plăcintelor, micilor și a mămăligii cu brânză. Mâncarea a fost una cu totul netradițională și deosebită ca aspect și gust. S-...
În faţa unui public relaxat și deschis, vineri pe 17 iulie, în parcul Dendrariu a avut loc un superb concert de viole „Voila viola” cu „Chișinău Youth Orchestra”, pregătit și condus de Cristian Andriş (România).
Tandre și învăluitoare, fascinante și pline de forță și expresivitate, violele tinerilor au arătat că pot îmblânzi orice formă de muzică și că muzica nu are limite. De la Bach, Bela Bartok până la Michael Jackson, Coldplay și Nirvana s-a dat valoare și stil...
Ne-am pregătit, l-am așteptat, am avut emoții, am vrut să fie frumos și frumos a fost.
Sâmbăta, 23 mai 2015, a fost minunată, cu vreme însorită, atmosferă faină și mulți oameni buni adunați împreună pentru o cauză nobilă, salvarea vieților celor 4 copii, Matei, Nikita, Eugen și Ecaterina.
Le mulțumim celor ce au venit să ajute și partenerilor noștri că nu au fost indiferenți și că sunt puși pe fapte bune și mărețe.
S-au întâmplat...
„Toate familiile fericite sunt fericite la fel, iar fiecare familie nefericită, este nefericită în felul său”. (Lev Tolstoi)
Pe data de 14 martie 2015 a avut loc evenimentul de caritate „Viața merită trăită”, unde Moldcell și organizația „Salvați viața” au făcut familiile lui Ion Odobescu, a lui Eugen Hamițchi și a Taisiei Stoianova fericite. Dar, acest sprijin emoțional și financiar nu s-ar fi putut oferi fără bunătatea și ajutorul vostru.
A fost o zi...
Iarna nu mai e în curte, iar primăvara ne face să vrem să ne întindem după o riglă galbenă și un creion verde și să tragem o linie perioadei iubărețe din Moldova. Februarie a fost o luna plină de concursuri și cadouri pentru cei îndrăgostiți și un extraordinar concert de lansare a noului album Gândul Mâței, de Dragobete. Сâteva impresii din acea seară, le găsiți în rândurile de mai jos. Sunt emoțiile artiștilor și a fanilor adunați la...
Ce seară… Ce atmosferă… Prestații spectaculoase, emoții, satisfacție și distracție maximă. Vineri, 26 decembrie, a avut loc marea finală a sezonului 2 „Moldova are Talent”. Cei 12 finaliști ne sunt cunoscuți deja de ceva timp, dar dedicația sută la sută și mega explozia de talent s-a petrecut acum, în bătălia decisivă.
Oricât de pregătiți și dornici să câștige marele trofeu nu au fost toți concurenții, câștigătorul a trebuit să fie unul. Am fost din nou martorii...