Datorită ţie, în viaţa a sute de copii care suferă de boli grave, a apărut o rază de speranţă. Îţi mulţumim că nu ai rămas indiferent la invitaţia noastră de a-i susţine pe cei care atât de mult au nevoie de sprijinul tău.
Cu ajutorul abonaţilor, partenerilor şi a prietenilor noştri, campania „Viaţa merită trăită” a fost un adevărat succes. De-a lungul lunii noiembrie, cât s-a desfăşurat campania, sute de oameni, alături de familiile sale au venit cu puşculiţele în magazinele Moldcell şi au donat bani prin SMS. Iar la finalul campaniei, pe 29-30 noiembrie, zeci de familii din Chişinău au adus puşculiţe şi la evenimentul caritabil din Baby Hall. În aşa fel, bănuţii care pentru cineva nu valorează prea mult, strânşi de la mână la mână, au ajuns în suma totală de 156 463 lei la copilaşii care atât de mult visează la viaţa normală, în afara spitalului.
Mulţumim celor care au fost alături de noi şi Organizaţia „Salvaţi viaţa” în Baby Hall pe 29-30 noiembrie. Mulţumim copilaşilor şi tinerilor talentaţi care au cântat, au dansat şi au pictat, transformând astfel acest eveniment caritabil într-o sărbătoare a copilăriei şi a speranţei. Împreună, am reuşit să facem un lucru frumos. Să ajutăm copiii.
Dacă ai fost alături de noi, te poţi regăsi în pozele de mai jos.