La Moldcell, ne dedicăm creării unui viitor mai bun, reducând impactul asupra mediului și societății. Integrarea sustenabilității în tot ceea ce facem este un angajament fundamental pentru noi, transformând fiecare acțiune într-un pas înainte către o afacere mai responsabilă.

Eficiența energetică și reducerea amprentei de carbon

Inteligența
artificială
Modernizarea
rețelelor
Lansarea
tehnologiei 5G
Implementăm noi echipamente și funcții de economisire a energiei pentru a reduce consumul prin:
  • Optimizarea consumului de energie prin soluții automate bazate pe inteligență artificială, care opresc dinamic celulele inactive și reduc traficul inutil în orele de vârf reduse.
  • Modernizarea rețelei prin înlocuirea echipamentelor vechi cu tehnologii eficiente energetic, migrarea completă la fibră optică și retragerea rețelelor învechite, inclusiv proiectul Sunset 3G.
  • Construirea unei infrastructuri sustenabile prin utilizarea stațiilor de bază multimode (SDR/SDN), sisteme de răcire pasivă și baterii cu durată extinsă de viață pentru a reduce impactul asupra mediului.
  • Lansarea în premieră a tehnologiei 5G din Moldova, folosind echipamente europene, tehnologii cu consum redus și protocoale inteligente pentru eficiență energetică și performanță superioară.

Antena Moldcell

Parteneriatul cu compania Ericsson

«Moldcell este singura rețea mobilă cu o infrastructură 100% europeană din Moldova și este în deplină conformitate cu toate cerințele UE. Pe data de 23 aprilie 2024 compania Moldcell a prelungit parteneriatul cu compania Ericsson cu încă 5 ani.»
 
«Compania Ericsson a fost desemnat lider global în sustenabilitate studiu realizat de ABI Research, care a evaluat capacitatea furnizorilor din industria telecomunicațiilor de a reduce consumul de energie și deșeurile la nivelul întregului sector.»
 
Circularitate și gestionarea responsabilă a deșeurilor
Trecerea de la o economie liniară la una circulară este vitală pentru a combate schimbările climatice și pentru a proteja resursele planetei noastre. La Moldcell, credem că fiecare acțiune contează și că doar prin utilizarea eficientă a resurselor naturale putem contribui la un viitor mai sigur pentru oameni și ecosisteme.
La Moldcell, conștientizăm impactul operațiunilor noastre asupra mediului și acționăm responsabil pentru a-l reduce. Toate deșeurile generate prin modernizarea echipamentelor electronice sunt transmise spre reciclare partenerilor certificați. Am instalat puncte de colectare pentru electronice de mici dimensiuni în toate cele 52 de magazine din țară, asigurând acces la reciclare pentru comunități din toate regiunile Moldovei. În sediul central, am implementat colectarea selectivă a deșeurilor (plastic, hârtie, metal, sticlă), încurajând implicarea activă a angajaților și pregătind terenul pentru un sistem de reciclare mai eficient, pe măsură ce infrastructura națională va evolua.
Programul Trade-in: Lansat în 2023, Programul Trade-in oferă o a doua viață telefoanelor vechi, reducând astfel deșeurile electronice și amprenta de carbon. Prin acest program, clienții pot schimba dispozitivele vechi pentru unele noi, contribuind activ la protejarea mediului. Clienții pot aduce un număr nelimitat de dispozitive eligibile (Apple, Samsung și alte mărci lansate după 2018) și pot compensa până la 100% din costul unui gadget nou.
Reciclarea direct de la ușa ta: La Moldcell, credem că reciclarea trebuie să fie simplă și accesibilă pentru toată lumea. De aceea, când comanzi produse de pe eShop-ul nostru, curierul preia direct de la tine, de acasă, și deșeurile electronice vechi. Fie că e vorba de telefoane, încărcătoare sau baterii, ne asigurăm că sunt reciclate responsabil. Astfel, transformăm fiecare achiziție &icntr-un pas mic pentru protejarea mediului.
   
  FAQ
 
  • Cum funcționează serviciul de preluare a dispozitivelor vechi?
    Când comanzi produse de pe eshop.moldcell.md, curierul vine la tine acasă și îți oferă posibilitatea de a preda dispozitivele vechi pentru reciclare. 
  • Care sunt dispozitivele pe care le pot recicla?
    Poți recicla dispozitivele de mici dimensiuni, cum ar fi telefoane, tablete, laptopuri, baterii și cabluri.
  • Serviciul este disponibil doar pentru clienții care comandă produse online?
    Da, serviciul este disponibil doar pentru clienții care comandă produse pe eshop.moldcell.md.
  • Pot recicla dispozitivele vechi chiar dacă nu comand produse online?
    Da, poți aduce dispozitivele vechi la oricare magazin Moldcell din Chișinău sau regiune. În toată țara am instalat 51 de tomberoane specializate pentru reciclare.
  • Pot recicla mai multe dispozitive o dată?
    Da, poți aduce mai multe dispozitive pentru reciclare într-o singură preluare, atâta timp cât sunt dispozitive de mici dimensiuni.
  • Cum aflu dacă serviciul de preluare este disponibil în zona mea?
    Serviciul este disponibil doar în Chișinău. Dacă te afli într-o altă locație, îți vom oferi informații suplimentare pentru a te redirecționa către partenerii noștri.
  • Ce recompense oferă Moldcell pentru reciclarea dispozitivelor vechi?
    Prin programul Trade-in, poți beneficia de reduceri la achiziționarea unui telefon nou atunci când predai unul vechi. Detalii despre reduceri și oferte sunt disponibile pe eshop.moldcell.md.
  • Pot preda și alte tipuri de deșeuri electronice, cum ar fi televizoare sau frigidere?
    Nu. Serviciul este destinat doar pentru dispozitivele de mici dimensiuni. Dacă vrei să predai echipamente mai mari sau din alte domenii, îți vom oferi informații pentru a te redirecționa către partenerii noștri care se ocupă cu reciclarea acestora.
  • Cum sunt reciclate corect dispozitivele vechi?
    Dispozitivele sunt preluate de curier și transportate la partenerii noștri autorizați, care le reciclează în mod responsabil, extrăgând componente valoroase și procesând restul conform reglementărilor ecologice.
Măsurarea amprentei de carbon
Pentru a obține o imagine clară și fidelă a impactului nostru asupra mediului, Moldcell a realizat în 2024 al doilea exercițiu de calculare a amprentei de carbon, conform standardului internațional GHG Protocol. Am îmbunătățit granularitatea și acuratețea datelor, oferind o bază solidă pentru decizii sustenabile și o raportare transparentă. Vezi aici raportul

Parteneri 

Împreună, reciclăm deșeurile electronice, plastice și hârtie, dându-le o a doua viață și contribuind la un viitor mai curat. La Moldcell, suntem mândri să colaborăm cu parteneri sustenabili care ne ajută să gestionăm responsabil deșeurile și să protejăm mediul, pentru un viitor mai verde și mai sigur pentru generațiile viitoare.

Autosalubritate Autosalubritate
Autosalubritate este una dintre cele mai moderne întreprinderi din țară, oferind servicii de colectare și transport al deșeurilor pentru locuitorii din Chișinău și suburbii. La uzina de sortare, deșeurile sunt selectate și trimise către reciclatori, iar restul sunt gestionate responsabil la depozitul din comuna Țînțăreni. MAI MULT
Moldcontrol Moldcontrol
Moldcontrol deține autorizația de mediu pentru gestionarea a 10 categorii de echipamente electronice, 2 categorii de baterii și 5 categorii de ambalaje. În colaborare cu partenerii săi, Moldcontrol asigură colectarea, transportul și reciclarea deșeurilor electrice și electronice, la cele mai înalte standarde europene de calitate. MAI MULT
MOLDREC MOLDREC
MOLDREC este lider în reciclarea materialelor plastice și a altor deșeuri industriale. Compania oferă soluții complete pentru colectarea, transportul și reciclarea materialelor, având un impact pozitiv asupra mediului înconjurător. MAI MULT
Candelux Candelux
Cu o experiență de peste 14 ani, Candelux-Com este un nume de încredere în reciclarea deșeurilor de hârtie și producerea de hârtie igienică și semifabricate. Această companie de renume transformă deșeurile de hârtie în produse utile, în conformitate cu cele mai bune practici europene. MAI MULT