(Actualizare) Deficiențe tehnice de rețea

Dragi Abonați,

Vă anunțăm că rețeaua Moldcell se restabilește și majoritatea abonaților au acces la serviciile Moldcell.

Ne pare rău pentru inconveniențele create de indisponibilitatea parțială a serviciilor de telefonie mobilă, cauzate de condițiile meteo nefavorabile.
 

Din păcate, uneori și retelele de ultimă generatie, precum este cea a Moldcell, cedează în fața naturii, iar restabilirea acestora nu este posibilă imediat. În urma intemperiilor meteo cu vânt puternic și ploi cu descărcări electrice, rețelele 2G/3G/4G Moldcell au fost afectate. Din cauza căderilor intermitente, în special între orele 10:00-11:00, a crescut enorm fluxul de semnalizare, traficul de control, și acest fapt a dus la incidente în rețelele de comutare și radio.

Înțelegem că nu e posibil să remediem toate neplăcerile cauzate de situația de azi. Însă, dorim să aveți în continuare cea mai plăcută experiență în utilizarea rețelei Moldcell. De aceea, în zilele ce urmează, fiecare abonat Moldcell va primi câte 10 GB trafic suplimentar, despre care vă vom informa prin SMS.

Vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere.

Moldcell