Moldcell se alătură campaniei Global Goals

Astăzi, leaderii din 193 de țări ale lumii se întâlnesc la New York pentru a-și asuma angajamentul să implementeze în țările lor cele 17 Obiective Globale (Global Goals) noi stabilite de Organizația Națiunilor Unite.

La nivel global, sectorul de afaceri sustenabil este implicat în acest proces și își propune dezvoltarea celor mai importante obiective pentru țările unde operează.

Noile obiective globale printre care se numără inovația (obiectiv 9),  educația de calitate (obiectiv 4), creșterea economică (obiectiv 8) și reducerea inegalităților (obiectiv 10) fac parte din prioritățile de dezvoltare durabilă Moldcell și vom continua să lucrăm pentru îndeplinirea acestora.

În Republica Moldova, Moldcell este parte activă a comunității, iar dezvoltarea durabilă constituie unul dintre cei mai importanți piloni de creștere ai companiei. De 15 ani mergem într-un pas cu Moldova și contribuim la rezolvarea problemelor acute din societate.

Moldcell este unul din cei mai importanți plătitori de taxe la nivel național. Din anul 2000 până în 2014, Moldcell a vărsat aproape 1.5 miliarde lei în bugetul de stat, iar investițiile în dezvoltarea infrastructurii de telecomunicații mobile a țării pot fi estimate la 3.7 miliarde lei. Doar în anul 2014, Moldcell a investit 25.5 milioane Euro pentru reînnoirea licențelor de activitate.

Standarde înalte de sustenabilitate.

Moldcell se conduce după un set de politici elaborate și aprobate în cadrul grupului TeliaSonera. Documente cu prevederi exacte și clare în domeniul protecției datelor cu caracter personal, libertății de exprimare în telecomunicații, non-discriminare, anti-corupție, dar și sponsorizări și acte de caritate sunt plasate public pe site-ul Moldcell și reprezintă baza activității de zi cu zi a companiei. Mai mult decât atât, Moldcell a setat standarde etice înalte de lucru cu furnizorii și partenerii de afaceri, creând astfel o rețea de business sustenabil în țara noastră.

Proiecte sociale și de incluziune digitală

Prima campanie de dotare cu echipament IT a caselor de copii de tip familial, primul proiect de sănătate mobilă în țară (mSănătate), prima inițiativă de incluziune digitală pentru persoanele de peste 50 de ani (Maratonul Internetului mobil), prima companie mare din Moldova care a spart stereotipurile privind incluziunea socială a persoanelor cu nevoi speciale (DARE Social Fashion Show), Marșul Vieții în susținerea copiilor grav bolnavi – sunt doar câteva exemple recente de proiecte sociale marca Moldcell. Considerăm că proiectele sociale trebuie să fie inovative, utile și să schimbe Moldova în bine.

Tehnologiile în folosul societății

Moldcell este unicul operator din Moldova care pune gratis la dispoziția abonaților cea mai mare enciclopedie online. Site-ul Wikipedia este astăzi accesibil de pe orice dispozitiv conectat la Moldcell fără a consuma traficul Internet al clientului.

Doar în cadrul parteneriatului cu Asociația obștească ”Salvați viața”, abonații Moldcell au donat peste 1 milion de lei. O mare parte din aceste fonduri au fost colectate prin donații SMS. Punem la dispoziție numere scurte pentru campanii de colectare de fonduri și expediem abonaților mesaje importante pe diverse subiecte sociale. Intervenim cu suport tehnologic în cazuri de urgență sau calamități naturale.

Echipa de voluntari Moldcell

Pentru al treilea an consecutiv funcționează echipa de voluntari Moldcell – ”Purple team”. Angajații companiei care vor să facă o diferență în comunitate, devin voluntari și oferă din timpul, eforturile și sufletul lor pentru a ajuta copiii nevoiași, bătrâni singuratici și a îmbunătăți starea mediului ambiant. O treime din angajații Moldcell fac voluntariat.

Moldcell este unul dintre primii membri ai Rețelei Pactului Global în Moldova (2008) și susține Laboratorul de inovații sociale MiLAB, creat prin parteneriatul dintre UNDP Moldova și Centrul de Guvernare electronică.

Astăzi, Moldcell confirmă angajamentul asumat în fața celor peste un milion de clienți și întregii țării.

Obiectivele globale pot fi realizate doar dacă le cunoaștem cu toții. Nu putem lupta pentru drepturile noastre dacă nu știm care sunt. Avem puterea să schimbăm lumea doar dacă suntem hotărâți și acționăm cu toții. Împreună suntem o forță!

Aici aflați mai multe detalii despre noile obiective globale ONU www.globalgoals.org.