Moldcell Marathon for Kids: locul unde începe prima mare victorie

Fiecare familie are propriile ei tradiții. Unele se nasc în jurul mesei, altele în vacanțe sau în serile petrecute împreună. Iar uneori, o dimineață de septembrie, câteva sute de metri alergați și o medalie purtată cu mândrie devin o amintire care rămâne în familie pentru mulți ani.
Astfel de momente au inspirat și implicarea Moldcell în Marathon for Kids 2026. Și în acest an, compania este partener titular al evenimentului, transformând ziua maratonului într-o experiență dedicată întregii familii. Pentru copii, este emoția primului start și bucuria primei medalii. Pentru părinți, este satisfacția de a-i încuraja, de a le fi alături și de a trăi împreună fiecare pas până la linia de finiș.

„Copiii își amintesc oamenii care au fost alături de ei în momentele importante. La Moldcell Kids Marathon, fiecare copil are șansa să trăiască o experiență pe care o împarte cu familia lui. Ne bucurăm că, prin fiecare ediție, aducem împreună mii de familii în jurul mișcării, bucuriei și timpului petrecut împreună”, spune Carolina Bugaian, Directoare Generală Moldcell.
Această abordare reflectă felul în care Moldcell înțelege să construiască relații - atât cu familiile din Republica Moldova, cât și cu propriii colegi. De-a lungul anilor, compania a dezvoltat inițiative dedicate stării de bine a angajaților, promovează un stil de viață activ și susține echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Activitățile dedicate copiilor colegilor și experiențele organizate pentru familiile acestora fac parte din aceeași convingere: cele mai puternice comunități se construiesc atunci când oamenii au ocazia să petreacă timp împreună.