Memorandumuri de colaborare

Moldcell a încheiat parteneriate semnificative cu universități și organizații din țară pentru a-și continua angajamentul față de educație, inovare și incluziune digitală.

Am încheiat acorduri cu Fundația pentru Educație Financiară „OK”, Universitatea de Stat a Republicii Moldova, Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), și Centrul de Industrii Creative Artcor. De asemenea, ne-am extins parteneriatele cu Academia de Studii Economice din Moldova și Universitatea Tehnică din Moldova.

Aceste acorduri acoperă o serie de domenii precum cooperarea educațională, programele de stagiu, promovarea proiectelor inovatoare de digitalizare în telecomunicații și tehnologii informaționale, traininguri și evenimente.

Mai mult, Moldcell a implementat programul de învățământ dual. În cadrul acestui program, studenții din universitățile cu care am încheiat acorduri de colaborare pot învăța și lucra la Moldcell, dobândind o experiență neprețuită încă din primii ani de studii.

Toate aceste parteneriate se aliniază la angajamentul Moldcell de realizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ONU. Prin semnarea Memorandumului de Dezvoltare Durabilă, ne-am asumat să sprijinim Obiective precum: Parteneriate pentru Obiective, Educație de Calitate, Muncă Decentă și Creștere Economică, Industrie, Inovație și Infrastructură. Scopul nostru este să asigurăm un impact maxim și să contribuim la cele mai bune practici în aceste domenii.

De asemenea, suntem mândri de colaborare pentru lansarea proiectului pilot „Incluziunea digitală pentru servicii sociale și e-sănătate”, între Moldcell, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație din Moldova și Proiectul Tehnologii Viitoare. Acest proiect este un pas semnificativ către atingerea obiectivului nostru de incluziune digitală și pentru a ne asigura că toți membrii comunității noastre au acces la beneficiile tehnologiei.