mGraviditate fără risc

mGraviditate fără risc

Ce reprezintă mGraviditate fără risc?

Acesta este un program gratuit pentru femeile însărcinate şi proaspetele mămici, care prevede expedierea SMSurilor informative despre sarcină, naştere şi perioada de după naştere. Mesajele SMS conţin sfaturi utile legate de sarcină şi perioada post natală.

Astfel, vei fi mereu informată, iar în caz de necesitate, vei şti că trebuie să apelezi la ajutorul medicului în timp util. De asemenea, mesajele îţi vor ajuta să-ţi faci programul de vizite la medic.

Cum mă pot înregistra în programul mGraviditate fără risc?

  • Dacă eşti însărcinată şi doreşti să beneficiezi de acest program, treci următorii paşi:
  1. Expediază 1 la numărul scurt 5353
  2. Aşteaptă câteva instrucţiuni simple de accesare a programului
  3. Expediază încă un SMS la numărul 5353, care să conţină: codul de accesare a programului – 222 şi termenul de sarcină în săptămâni: între 1 şi 42, în formatul cod#termenul de sarcină în săptămâni.

Exemplu:

Eşti în a 14-a săptămână de sarcină, vei expedia prin SMS - 222#14

  • Dacă doreşti să te înregistrezi în program în primele 42 de zile după naştere, expediază 222#43 prin SMS la 5353.

După înregistrare, vei primi o notificare SMS despre înregistrarea reuşită în program, după care îţi vor fi expediate SMSurile informative prevăzute de program.

Tarife

Costul unui mesaj expediat la numărul 5353 constituie 0,50 lei.

Toate mesajele recepţionate de la numărul 5353 sunt gratuite.

Important

  • Dacă depăşeşti numărul de 5 încercări eşuate pe zi, procedura de înregistrare va fi blocată şi va putea fi reluată peste 24 ore.
  • Moldcell nu este responsabil de conţinutul mesajelor informaţionale din cadrul programului.
  • Poţi ieşi din program, expediind la numărul scurt 5353 un SMS cu conţinutul 222#, iar oricând doreşti să revii în program, vei repeta procedura de înregistrare.

În Republica Moldova, proiectul mSănătate şi programul mGraviditate fără risc sunt elaborate de Ministerul Sănătăţii şi oferite gratuit prin operatorul de telefonie mobilă Moldcell, exclusiv pentru abonaţii Moldcell.