Oamenii noștri. Purple Team.
Cum a început povestea faptelor bune?
Proiectul de voluntariat a fost creat în 2013 dintr-o pornire filantropică a angajaților de a educa noua generație prin propriul exemplu de implicare personală și proactivă în comunitatea noastră. Tot atunci, Moldcell a obținut premiul pentru voluntariat corporativ.
Faptele bune nu au termen de valabilitate, de aceea punem accent pe promovarea sustenabilității. Astfel, Purple Team este o echipă de oameni responsabili, cu spirit creativ, dornică să răspândească fapte bune, care iubește provocările și duce la bun sfârșit tot de ce se apucă.
Direcțiile faptelor bune
- Orfelinate. Pe vemea când orfelinatele încă nu se desființaseră, Purple Team a străbătut țara în lung și în lat, vizitând orfelinate din Soroca, Nisporeni, Cahul, Orhei, Strășeni, Hâncești, casa de copii din Chișinău, copiii cu dizabilități.
- Copii defavorizați. Acordarea suportului material pentru asigurarea hranei și a mijloacelor necesare de igienă, cărți și materiale educative pentru copiii din familii social vulnerabile.
- Servicii sociale pentru batrâni. Vizitarea bătrânilor singuratici și a azilurilor de bătrâni. Oferirea unui sprijin material constând în pachete de alimente și bunuri de uz casnic.
- Ecologie. Implementarea proiectului Green Days, amenajarea spațiilor publice din localități (parcul sau teritoriul din centrul satului). Implicarea în efectuarea lucrărilor de renovare (repararea terenurilor de joacă, plantarea florilor sau pomilor, etc.)
- Adăposturi pentru animale. Colectarea și transportarea hrănii pentru animale, construirea adăposturilor pentru animalele din aziluri.
- Instruiri. Workshop-uri despre deprinderi de viață pentru copii, siguranța online, gestionarea bugetului personal, perioada adolescenței, etc.