Cea de-a opta ediţie a Festivalului International Ethno Jazz 2009 se apropie. Şi asa cum a fost anunţat mai devreme, abonaţii Moldcell au fericita ocazie să fie mai aproape decât oricând de vedetele jazz-ului din lumea întreagă.
Luni, 21 septembrie curent, la sediul companiei Moldcell a avut loc ceremonia oficială de înmânare a premiilor valoroase din cadrul celei de-a doua extrageri a campaniei „Magia Premiilor”.
Campania “Magia premiilor!” se desfăşoară din 6 iulie până pe 5 octombrie curent, pune la bătaie 2778 premii şi include 3 perioade de participare, fiecare dintre ele finalizându-se cu câte o extragere de premii.
Compania Moldcell invită studenţii ultimului an universitar şi masteranzii la prezentările privind lansarea proiectului Bursa Moldcell pentru anul de studii 2009-2010.
Pentru a 8-a oară consecutiv Chişinăul devine gazda Festivalului Internaţional Ethno Jazz şi pentru a 8-a oară Moldcell susţine acest eveniment de importanţă mondială.