Beneficiarii “Cursurilor de engleză pentru jurnalişti” ediţia II, şi-au ridicat certificatele

Pe data de 2 iunie, zece jurnalişti, beneficiari ai cursului de limba engleză, şi-au ridicat certificatele de finisare cu succes a orelor. Evenimentul se înscrie în proiectul iniţiat şi derulat în bază permanentă de către operatorul de telefonie mobilă MOLDCELL. Urmărind scopul de a contribui la ridicarea nivelului profesionist al mass media din Moldova, compania MOLDCELL a stabilit parteneriat cu una dintre cele mai performante instituţii din domeniu – Top English School of Today, finanţând un program de instruire intensivă. Colaborarea fructuoasă dintre jurnalişti, instituţie şi MOLDCELL cunoaşte deja două ediţii, lărgind orizontul de cunoaştere a limbii engleze a 21 de tineri, reprezentanţi ai 17 instituţii de media locale.

Ceremonia oficială de finisare a cursurilor s-a desfăşurat în incinta oficiului MOLDCELL, iar certificatele au fost înmânate de către dl. Chiril Gaburici, directorul general al operatorului şi dna Tatiana Russu, directorul Top English School of Today.

Chiril Gaburici: “MOLDCELL este o companie tânără, dinamică, perfecţionistă şi deschisă către instruire. Aceste valori sunt împărtăşite de către angajaţii noştri, de aceea, ne-am gândit că e bine să le promovăm şi în rândul partenerilor, prietenilor, clienţilor noştri. Astfel, s-a născut ideea acestui proiect. Ne-am propus să le oferim jurnaliştilor “prima piatră” în temelia cunoaşterii limbii engleze, pentru a-i ajuta şi stimula să urmeze calea perfecţionării permanente, iniţiate cu MOLDCELL”.

Tatiana Russu: “Oferim cu plăcere certificatele de finisare cu succes a cursurilor tuturor celor zece jurnalişti participanţi ai ediţiei II a proiectului pentru ca au dat dovadă de responsabilitate, sârguinţă şi dorinţă de a învăţa. O limba străină, la fel cum şi o meserie, necesită multă dedicaţie şi instruire permanentă. Sperăm că nu se vor opri aici şi vor urma exemplul jurnaliştilor primei ediţii care au decis să-şi continue studiile, trecând la următorul nivel de studiere a limbii“.

Cea de-a treia ediţie a proiectului va fi lansată la finele lunii iulie curent, tot atunci vor fi anunţate şi condiţiile de aplicare în proiect. Detalii gasiti pe site-ul corporativ al operatorului www.moldcell.md.

Nota:
Din iulie 2008 şi până în prezent, de cursurile de engleză oferite de MOLDCELL au beneficiat 21 jurnalişti din 17 instituţii mass-media:
Televiziunile: NIT, TV7 şi TV Moldova Internaţional, N4 şi TVC21;
Radio Moldova Internaţional,
Ziarul “Jurnal de Chişinău”, ”Flux”, ”Eco”, ”Economicescoe obozrenie”;
Agenţiile informaţionale “Moldpres” şi ”Infomarket”
Asociaţia Presei Independente (API),
Societatea informaţională “BasaMediaNet”,
Portalul informativ-analitic “All Moldova”
Revistele:”Business Class” şi “Munchhausen”.