Moldcell susţine întrunirea internaţională a bikerilor „Chişinău 2011”

Un eveniment de excepţie pentru Moldova! Prima Întrunire Internaţională a Bikerilor din Moldova va avea loc chiar în acest weekend şi va aduna în jur de 500 – 700 bikeri din România, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Germania, Italia, dar şi Rusia, Ucraina, Belarus, Kazahstan, Letonia, Lituania şi Estonia. Evenimentul este organizat de Asociaţia Bikerilor din Moldova sub patronajul preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu.

Şi tu poţi lua parte la eveniment, fie ca participant, fie ca spectator, pentru că vei găsi numaidecât ceva interesant pentru tine. Vezi mai jos programul.

10 iunie
or. Vadul lui Vodă, baza de odihnă „Dacia”

Ora 12:00 - Socializare în ritmuri de muzică bună a lui DJ Android
Ora 15:00 - Show şi concert. Printre invitaţi sunt Longa, Olia Tira, Karizma, Рура, Black Arrow, Headswitch, Paralela 47, Oleg Mitriniuk, Igor Sacsin, DNS, Gvozdi, Bionyx Clan!

11 iunie
or. Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale

Ora 12:00 – Paradă. Concert cu participarea centrului de copii ARTICO, marşul gărzii de onoare a preşedintelui, un show feeric de moto freestyle, stand raiding şi o horă fierbinte. Iar înainte de întoarcerea spre Vadul lui Vodă va avea loc o adevărată nuntă de bikeri!

Paradă pe ruta Vadul lui Vodă → Chişinău → Vadul lui Vodă va începe la ora 11:00. Itinerarul detaliat al paradei este:

  • Spre Chişinău - Vadul lui Vodă → Budeşti → Stăuceni → Calea Orheiului →Studenţilor → Moscovei → Kiev → Renaşterii → Grigore Vieru → Cosmonauţilor → Mitr. G. Bănulescu-Bodoni → Piaţa Marii Adunări Naţionale
  • Spre Vadul lui Vodă - Piaţa Marii Adunări Naţionale → Ştefan cel Mare şi Sfânt → Ciuflea → Viaduct → Dacia → Decebal → Gagarin → Negruzzi → Ştefan cel Mare şi Sfânt → Mihai Viteazu → Petricani → Calea Orheiului → Stăuceni → Budeşti → Vadul lui Vodă.

or. Vadul lui Vodă, baza de odihnă „Dacia”
Ora: 16.00 - Lupte de cavaleri, evoluarea clubului de arte marţiale „Voievodă”, formaţiile Cuibul, HeadSwitch, Mahagon, Ioj, Black Arrow şi multe altele. Pentru străini se vor organiza, de asemenea, excursii la vinăriile şi beciurile Moldovei.

12 iunie
Încheierea festivalului. E ziua în care se va mânca zeamă moldovenească, se va lua rămas bun şi, cel mai important, se va stabili ziua festivalului din anul următor!

Nu contează dacă eşti biker sau pieton, aici vei trăi emoţii nemaipomenite. Pentru mai multe detalii despre eveniment, poţi accesa www.facebook.com (eveniment Slet Bessarabia) sau bikermd.com, pentru detalii despre baze d odihnă şi cazare - www.dacia-marin.com.