Site-ul corporativ Moldcell este disponibil astăzi prin IPv6

Astăzi, 8 iunie 2011, în întreaga lume este sărbătorită Ziua Mondială IPv6. Compania Moldcell se alătură iniţiativei organizaţiei Internet Society (ISOC) de a participa şi susţine Ziua Mondială IPv6 prin trecerea site-ului corporativ www.moldcell.md la noul standard, care reprezintă următoarea generaţie a reţelei Internet. 

Anual pe piaţa tehnologiilor informaţionale şi a telecomunicaţiilor sunt lansate noi dispozitive cu conectare la reţeaua Internet. Fiecare din aceste dispozitive: telefon mobil, computer, iPad, etc. dispun de o adresă IP unică - secvenţă de numere alocate pentru fiecare dispozitiv conectat la Internet. Actualul IPv4 a fost implementat acum 30 de ani şi are deja aproximativ patru miliarde de adrese IP. Creşterea rapidă a numărului de utilizatori, dispozitive şi servicii web de pe Internet înseamnă pentru actualul IPv4 o criză de spaţiu. IPv6 este protocolul Internet de ultimă generaţie, care oferă mai mult spaţiu şi mai multe inovaţii: extinderea spaţiului alocat pentru adrese, configurare mai uşoară, Internet cu adrese global accesibile, suport pentru multimedia şi aplicaţii de timp real şi creşterea gradului de securizare a datelor. 

Pentru rezolvarea problemelor generate de gama limitată a adreselor IP publice, mai mulţi furnizori de servicii Internet şi alte organizaţii au demarat tranziţia spre IPv6. Google, Facebook, Yahoo! sunt printre principalele organizaţii mondiale care oferă conţinutul lor peste IPv6 pentru un "test flight" de 24 de ore. Toţi participanţii, printre care şi site-ul corporativ Moldcell, îşi oferă astăzi serviciile peste IPv6 timp de 24 de ore.

Scopul acestui test, World IPv6 Day, este de a motiva organizaţiile din industrie să îşi pregătească sistemele pentru a asigura o tranziţie reuşită către sistemul de adrese IPv6, în timp ce adresele IPv4 sunt pe cale de a se epuiza.

Compania Moldcell se alatură astăzi eforturilor făcute de ISOC, iniţiator al proiectului „World IPv6 Day”, cu intenţia de a sprijini şi încuraja tranziţia cât mai rapidă la IPv6 ce va conduce la creşterea performanţei globale a reţelei Internet.  Astăzi, site-ul corporativ al operatorului www.moldcell.md va fi disponibil atât prin IPv6 cât şi prin IPv4. Doritorii de a verifica funcţionalitatea site-ului corporativ Moldcell prin IPv6 o pot face prin intermediul butonului IPv6 ready plasat pe pagina principală a site-ului.