Primele soluţii mobile pentru o viaţă sănătoasă

Moldcell  lansează în premieră în Republica Moldova serviciile mSănătate în beneficiul cetăţenilor. Proiectul se desfăşoară sub egida Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova, fiind realizat în parteneriat cu Institutul de Sănătate şi Asistenţă Medico-Socială din Moldova (ISAMS),  Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate şi UNFPA Moldova.

Serviciile mSănătate au fost lansate în cadrul unei conferinţe desfăşurate în Sala Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. La eveniment au participat ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, conducerea companiei Moldcell, în persoana directorului general Barkin Secen, doctori ftiziopneumologi, imunologi şi medici de familie. 

Asistenţa medicală prin SMS este un concept inovativ, menit să ofere pacienţilor ajutorul informaţional de care au nevoie. Astfel, serviciile mSănătate joacă rolul de asistent medical, simplificând munca doctorilor la nivel naţional. mSănătate se adresează către 3 categorii mari de beneficiari: “mSupraveghere tratament” adresat pacienţilor care se tratează de tuberculoză şi HIV/SIDA;  precum şi „mGraviditate fără risc” adresat femeilor gravide, dar şi  lăuzelor (primele 42 zile după naştere.)  Serviciile mSănătate sunt oferite gratuit de Moldcell pe parcursul a doi ani de zile.

Conceptul serviciilor mSănătate a fost iniţiat în urma studierii cazurilor de succes din alte state ale lumii. S-a demonstrat că una dintre cele mai mari piedici în calea însănătoşirii bolnavilor din anumite catogorii este nerespectarea regimului de administrare a medicamentelor. Utilizarea tehnologiilor mobile drept asistenţă informaţională permite atenuarea acestei probleme. Prin notificarea promptă şi continuă a pacienţilor despre faptul că e timpul să-şi ia pastilele, descreşte rata abandonului la tratament şi respectiv creşte rata de cazuri tratate reuşit. De exemplu, în urma implementării proiectului mSănătate în Africa de Sud eficienţa tratamentului pentru tuberculoză şi HIV/SIDA a crescut de la 22 – 60 procente până la 90%.

Andrei Usatîi, Ministru al Sănătăţii:

"Ministerul Sănătăţii vrea să mulţumească partenerilor săi Moldcell, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie şi Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate pentru suportul acordat în realizarea proiectului  "Îmbunătăţirea accesului şi creşterea eficienţei serviciilor de sănătate prin utilizarea tehnologiilor comunicaţiei mobile - mSănătate"  care prezintă de fapt realizarea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului :ODM 6 - combaterea HIV/SIDA şi TB şi ODM 4 şi 5 – îmbunătăţirea sănătăţii materne şi reducerea mortalităţii copiilor, iar implementarea acestui proiect va aduce pe viitor rezultate mai bune pentru sistemul de sănătate."

Proiectul „mSănătate” este absolut nou pentru Republica Moldova şi de aceea realizarea tehnică şi implementare acestuia au constituit o adevărată provocare pentru specialiştii Moldcell şi cei ai Centrului Naţional de Management în Sănătate.

Barkin Secen, Director General Moldcell:

„Astăzi lansăm în premieră soluţiile „mSănătate” nu doar pentru Moldova, dar şi pentru întregul grup TeliaSonera Eurasia. Este un succes extraordinar pentru echipa Moldcell, care a văzut acest proiect crescând de la un concept teoretic la un sistem practic perfomant şi perfect funcţional care va ajuta oamenii din Moldova să se bucure de o viaţă sănătoasă. Este timpul să folosim imensul potenţial al tehnologiilor pentru a moderniza sistemul de sănătate din Moldova, ajutând şi pacienţii, şi medicii.”
Costurile de implementare a serviciilor mSănătate au fost asumate de compania Moldcell. Operatorul donează  2000 de telefoane mobile şi 3000 de cartele SIM pentru pacienţii de tuberculoză, beneficiari ai programului. În plus, toate SMS-urile expediate către trei categorii de beneficiari pe parcursul a doi ani de desfăşurare a proiectului, sunt oferite gratuit de Moldcell.

Rodica Verbeniuc, sef secţie Comunicări Corporative Moldcell:

“În total, valoarea contribuţiei Moldcell la implementarea primelor servicii „mSănătate” din Moldova se ridică la 1 500 000 lei. După ce am contribuit la renovarea spitalelor din Chişinău şi Bălţi, la crearea cabinetelor medicale în şcolile din sate, la derularea campaniei naţionale „O casă fără pericole pentru copilul tău”, demonstrăm astăzi că telefonia mobilă poate ajuta societatea să fie una sănătoasă.
Serviciile mSănătate sunt utile, cu un grad înalt de confidenţialitate, deoarece:

  • Pacienţii beneficiază de  un serviciu de informare gratuit, sigur şi personalizat;
  • Monitorizarea administrării medicamentelor va fi realizată de la distanţă;
  • Asigură confidenţialitatea şi protecţia informaţiei cu caracter personal;
  • În cazul pacienţilor de tuberculoză, „mSupraveghere tratament”:
  • Este o consiliere gratuită şi continuă privind tratamentul bolii prin SMS;
  • Asigură o însănătoşire definitivă, graţie administrării regulate a medicamentelor

În cazul gravidelor şi lăuzelor, „mGraviditate fără risc”:

  • asigură livrarea de informaţii şi sfaturi utile despre sarcină, naştere şi perioada de după naştere, precum şi despre programul de vizite la doctor pe toată durata sarcinii;
  • femeile însărcinate se pot înregistra în program de pe telefonul lor mobil, expediind 1  la numărul scurt 5353. În scurt timp, vor primi instrucţiuni simple de accesare a programului.

Dorin Rotaru, director ISAMS:
„Serviciile de mSănătate îşi propun să sporească calitatea actului medical prin intermediul unei administrări sistematice a informaţiilor. Pentru că se adresează în mod special pacienţilor, aceştia vor avea posibilitatea de a-şi ameliora starea de sănătate, îmbunătăţind, în acelaşi timp şi relaţia cu personalul medical, participînd astfel şi la creşterea indicatorilor de sănătate pe ţară.”

Note:

  • Serviciile „mSănătate” în Republica Moldova sunt disponibile exclusiv pentru abonaţii Moldcell.
  • Moldcell nu este responsabil de conţinutul mesajelor din cadrul proiectului „mSănătate”.
  • Decizia de includere a bolnavului de tuberculoză în program este  luată doar de medic, în conformitate cu criteriile de participare stabilite de Ministerul Sănătăţii. Pacienţii vor beneficia de serviciile de asistenţă prin SMS atât timp cât va dura tratamentul. Doar medicul şi persoanele implicate în tratamentul pacientului  vor avea acces la informaţia despre boală, tratament precum şi altă informație cu caracter personal şi considerată confidenţială conform legislaţiei în vigoare.