Altfel de educație pentru părinți și copii

Harta proiectului educațional #InternetFărăGriji, lansat de Moldcell, în parteneriat cu „La Strada” și Tekwill, a fost completată cu un nou oraș.
BackToSchool
Sâmbăta aceasta la Soroca s-a demonstrat încă o dată cât de necesară este informația oferită în cadrul proiectului și cât de greu le este părinților să răspundă, totuși, la întrebări aparent simple, legate de siguranța pe internet.

Serghei Uzun, expert în securitate informațională Moldcell:

„Părinții trebuie să dispună ei înșiși de cunoștințele necesare pentru a-și putea învăța copiii cum să se comporte pe internet, pentru că 80% din soluție o reprezintă informarea continuă, iar restul 20% revine soluțiilor tehnice”.

Cum să creezi corect un cont nou, cum să securizezi un dispozitiv și informația de pe acesta, setarea filtrelor de conținut, mijloace de monitorizare, anti-virus, crearea și stocarea parolelor – acestea și multe alte momente importante au fost prezentate de Serghei într-o manieră accesibilă și explicită. Părinții au putut interveni cu întrebări de clarificare chiar în  momentul prezentării sau cu întrebări proprii, cu privire la anumite situații personale.  

Activități interactive pentru copii

Între timp, copiii au beneficiat de o altfel de abordare și au învățat lucruri utile din perspectiva lor. Cum ar trebui să se comporte un copil dacă un necunoscut îi propune pe rețelele de socializare sau alte platforme de comunicare să se întâlnească? Ce ar trebui să facă dacă cineva îi cere date cu caracter personal, cum ar fi adresa, numărul de telefon sau școala la care învață? Ar trebui sau nu să expedieze poze cu el alor persoane? Sunt doar câteva din întrebările la care ei au primit răspuns la seminar, în cadrul atelierului de Robotică, pregătit de Tekwill Academy Kids și adaptat pentru siguranța online a copiilor.



Seminar gratuit în orașul tău

Ai și tu întrebări legate de siguranța pe Internet a copilului tău? Urmărește noutățile pe pagina proiectului și află când seminarul gratuit #InternetFărăGriji se va desfășura în orașul tău.
Despre proiect

Moldcell, împreună cu partenerii proiectului, va desfășura asemenea seminare practice pe întreg parcursul acestui an și în alte orașe, în cadrul proiectului educațional #InternetFărăGriji.
Prin acest proiect, compania Moldcell se aliniază inițiativei ONU de dezvoltare durabilă și contribuie la atingerea obiectivului global pentru educație de calitate. Astfel, pe 25 septembrie, susținem, alături de țările membre ONU, Ziua Internațională a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.